Transformă-ți corpul.Schimbă-ți viața.

M-am gândit o vreme înainte să documentez asta.

Nu pentru că nu aș avea ce să spun, ci pentru că mi-am dat seama că sunt atât de multe lucruri care m-au format, încât nici eu nu știam cu ce să încep.

Cred că am avut un mare noroc în viață.

Toată copilăria noastră însemna sport. Ne jucam fotbal cu orele, alergam, ne întreceam la orice. Flotări, abdomene, sprinturi… orice devenea o competiție.

Nu ca să demonstrăm ceva. Pur și simplu așa eram noi. Și cred că de acolo a început tot.

La 9 ani am intrat prima dată într-o sală de fitness, era vacanța de vară, dar până atunci mă antrenam cu tot ce găseam prin casă.

Alergam cu bidoane de nisip prinse de picioare. Tracțiuni la bara leagănului din curte. Pur și simplu îmi plăcea.

Și dacă aveam o frică atunci, nu era că o să renunț. Frica mea era că se termină vacanța și poate ai mei nu mă lasă și în timpul școlii la sală.

La 17 ani am plecat de acasă, m-am mutat la o echipă de fotbal din alt oraș.

După liceu, încă nu îmi știam drumul în viață. Să îmi câștig existența din fotbal sau din fitness părea foarte greu atunci, dar mereu mi-au plăcut provocările, mereu mi-a plăcut să visez.

Neștiind ce să aleg din cele două, am mers la facultatea de sport, continuând și cu fotbalul și cu sala, doar ca să îmi ofer timp de gândire.

Am renunțat la facultate după câteva luni. Mi-am dat seama că menirea mea e să ajut oamenii să evolueze, iar fitnessul era instrumentul prin care puteam face asta atunci.

N-aveam un job, n-aveam nimic sigur. Aveam doar biletul dus și dorința de a deveni antrenor și a participa la un concurs de fitness.

Am muncit în depozite, în restaurante, iar de multe ori ajungeam în sală la 2-3 dimineața. Fiecare liră pe care o strângeam avea aceeași destinație: concursul care speram că o să mă introducă în această industrie.

Au urmat concursurile, anii în care am fost antrenor, oamenii cu care am lucrat, transformările pe care le-am văzut.

Dar tot atunci am învățat și o lecție importantă: există o diferență între disciplină și extremism.

Eu nu vreau o rutină care să mă încătușeze, vreau una care să îmi ofere libertate. Cred că asta este cea mai mare diferență dintre mine de atunci și mine de acum.

La un moment dat am simțit că trebuie să pun pe pauză cariera mea de antrenor. Nu pentru că nu mai iubeam ceea ce făceam, din contră.

Simțeam că dacă vreau să schimb cu adevărat viața oamenilor, nu este suficient să înțeleg doar antrenamentul și nutriția.

Am construit proiecte, am câștigat, am pierdut, am învățat lucruri despre oameni, despre responsabilitate și despre mine mai mult decât aș fi învățat dacă aș fi rămas în același loc.

Pentru scop, pentru împlinirea pe care mi-o oferă faptul că ajut o persoană să evolueze.

Astăzi nu mai cred că fitnessul înseamnă doar să arăți bine. Cred că este un instrument prin care poți crește la nivel spiritual, mental, fizic.

Tabieturile pozitive pe care o persoană le aplică îi pot schimba complet viața. Este doar începutul. Mai am multe povești de spus.